CC sesizată în legătură cu OUG privind producerea energiei din surse regenerabile


legislatie_penalaCurtea Constituţională a fost sesizată de preşedintele Traian Băsescu cu privire la ordonanţa de urgenţă privind producerea energiei din surse regenerabile.

Potrivit sesizării de neconstituţionalitate, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.

Astfel, art. 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene arată că Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele.

Totodată, preşedintele mai arată că O.U.G. nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobată prin legea transmisă spre promulgare, modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO.

O.U.G. nr. 57/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din data de 7 iunie 2013.