Analiza proiectului de revizuire a Constituţiei


CCR2

După lungi discuţii şi dezbateri a judecătorilor din cadrul Curţii Constituţionale asupra proiectului de revizuire a Constituţiei, a fost pronunţat verdictul, potrivit căruia s-au găsit 25 de elemente de neconstituţionalitate.


Astfel Curtea Constituţională a apreciat ca neconstituţională aşa prevederi ca
:
– art. 64, alin. 4, care se referă la obligaţia persoanelor de drept public, persoanelor juridice private şi persoanelor fizice de a se prezenta direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare;
– art. 70, alin. 2, lit. e, în ceea ce priveşte încetarea calităţii de deputat sau de senator la data demisiei din partidul politic sau formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid;
– eliminarea tezelor a doua şi a treia ale art. 72 alin. 2, referitoare la competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de urmărire şi trimitere în judecată, respectiv la competenţa de judecată a ÎCCJ, cu privire la senatori şi deputaţi;
– modalitatea numirii candidatului la funcţia de premier de către preşedinte;
– modalitatea numirii candidatului la funcţia de prim-ministru de către preşedinte;
– durata mandatului Guvernului;
– creşterea numărului membrilor CSM reprezentanţi ai societăţii civile.

De asemenea judecătorii Curţii au făcut şi unele recomandări în ceea ce priveşte rescrierea, recorelarea textelor şi înlocuirea unor expresii din texte.