Propunerea legislativă, privind abrogarea din Codul Penal a articolului care instituia sancţiuni pentru criticile aduse magistraţilor pe durata unei proceduri judiciarea fost aprobată de Senat şi trimisă Comisiei juridice şi Comisiei pentru drepturile omului, ajungând la Camera Deputaţilor.
În articolul 276, “Presiuni asupra justiţiei“ din Codul Penal, publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24.07.2009 se prevede că: “Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.