Month: January 2014

  • Procedura de selectare a contribuabililor pentru inspecţie fiscală

    Conform ultimelor noutăţi contabile, Ministerul Finanţelor Publice a publicat un proiect de Ordonanţă de Guvern, prin care se modifică prevederile referitoare la selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală prevăzute în O.G. nr. 92/2003, republicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007. Proiectul de act normativ prevede că selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi…

  • Neconstitutionalitate: atributii ale procurorului in executarea silita

    Separaţia puterilor în stat nu este unul dintre subiectele noastre de interes sau, mai bine spus, nu de puţine ori facem unele confuzii care nu sunt atât de nesemnificative pe cât ne place nouă să credem. Diferitele atribuţii ale Parlamentului şi ale Guvernului nu ne sunt familiare, din moment ce ambele au o activitate intensă…

  • Introducerea obligatorie a certificatelor ITP

    Inspecţia Tehnică Periodică a anunţat că începând cu acest an, staţiile ITP sunt obligate să dea şoferilor la verificarea maşinii un certificat special, scris în română şi engleză. Introducerea certificatului ITP a fost reglementată prin O.G. nr. 6/2012 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind…

  • Eutanasierea câinilor fără stăpân

    Reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au declarat că nu a fost aplicată măsura eutanasierii câinilor fără stăpân pentru animalele din adăposturile municipalităţii bucureştene, deşi au intrat în vigoare unele modificări aduse prin Legea 258/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 601/2013. Pentru reducerea numărului de câini de pe străzi au fost întreprinse unele măsuri ca: capturarea, sterilizarea,…

  • Reglementările fiscale din UE vor fi examinate

    Obstacolele fiscale reprezintă unul dintre factorii principali care îi descurajează pe cetăţenii UE să plece din statul lor de origine pentru a-şi căuta un loc de muncă într-un alt stat membru. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, reglementările fiscale din toate ţările membre vor fi examinate, pentru a se asigura că cetăţenii europeni mobili nu sunt…

  • Modificarea legislaţiei privind aparatele de marcat fiscale

    Legislaţia referitoare la aparatele de marcat fiscale va suferi modificări, începând cu anul 2014. Modificările respective vor avea loc în cazul în care va fi aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economiei de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea…

  • Lansarea Strategiei privind îmbunătăţirea sănătăţii românilor

    Ministrul Sănătăţii a anunţat că proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei naționale de Sănătate 2014 – 2020 a fost propus spre dezbatere publică. Potrivit lui Eugen Nicolaescu, elaborarea Strategiei Naţionale a pornit de la analiza datelor relevante cu privire la indicatorii demografici, indicatorii stării de sănătate a populaţiei, a resurselor materiale, umane şi financiare.…

  • Propuneri pentru modificarea Codului Silvic

    În cadrul întâlnirii organizate în oraşul Ineu, din care au făcut parte Ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, Lucia Varga, senatorul Ioan Cristina, reprezentanţii conducerii Direcţiei Silvice Arad, şefii ocoalelor silvice şi proprietari de pădurilor din judeţul Arad, au fost aduse la cunoştinţă modificările Legii nr. 46/2008 privind Cod Silvic, publicată în Monitorul Oficial…

  • Termocentrale şi grupuri energetice vor fi scoase din funcţiune

    Conform H.G. nr. 1096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014, şapte termocentrale şi grupuri energetice, cu o capacitate totală de…

  • Cine va conduce Comitetul naţional responsabil de Programul România 100?

    Potrivit unei hotărâri aprobate de Executiv, premierul Victor Ponta va conduce Comitetul naţional pentru organizarea Programului România 100. Prin actul normativ se decide desfăşurarea Programului România 100 pentru aniversarea la 1 decembrie 2018 a 100 de ani de la crearea statului naţional unitar român. Din Comitetul de organizare fac parte primul-ministru împreună cu vicepremierul pe…