Introducerea obligatorie a certificatelor ITP


timbru de mediu
Inspecţia Tehnică Periodică a anunţat că începând cu acest an, staţiile ITP sunt obligate să dea şoferilor la verificarea maşinii un certificat special, scris în română şi engleză.

Introducerea certificatului ITP a fost reglementată prin O.G. nr. 6/2012 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, publicată în Monitorul Oficial nr. 78 din 31 ianuarie 2012.

Eliberarea acestui certificat nu presupune obligaţii sau costuri suplimentare pentru deţinătorii de vehicule, aceştia primind acest certificat automat, la finalizarea inspecţiei tehnice periodice efectuate la termenul scadent normal.

Certificatul ITP trebuie purtat împreună cu certificatul de înmatriculare şi celelalte acte, altfel şoferii vor fi amendaţi.