Month: December 2013

  • Sancţiuni mai grave pentru deputaţi şi senatori

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că doreşte un capitol în Codul Penal cu sancţiuni mai grave pentru deputaţi şi senatori. El a precizat că dacă vrei să fii deputat şi senator trebuie să ai o demnitate şi o onoare. Zgonea a menționat că urmează să fie iniţiată o dezbatere împreună cu CSM şi…

  • Parteneriatul public-privat şi salubrizarea localităţilor

    Pe agenda şedinţei a Camerei Deputaţilor au fost incluse legea privind parteneriatul public-privat, şi legea serviciului de salubrizare a localităţilor. Astfel Proiectul de lege privind parteneriatul public-privat include reglementarea încheierii şi derulării parteneriatului public-privat şi reprezintă practic o nouă lege care reglementează acest domeniu. Proiectul practic propune abrogarea Legii parteneriatului public-privat nr.178/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 178/2010, cu…

  • Modificări la Legea referendumului

    Cu un cvorum redus la 30%, legea referendumului a fost publicată în Monitorul Oficial, precum şi decretul de promulgare al preşedintelui Traian Băsescu, însă aplicarea prevederilor acestei legi pentru revizuirea Constituţiei este imposibilă la alegerile prezidenţiale. Astfel, adoptarea revizuirii Constituţiei va fi realizată în 2014, printr-un referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, doar cu un cvorum de 50%…

  • Legea amnistiei încă în discuţie

    Proiectul de lege privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse a fost scoasă de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de către Comitetul liderilor de grupuri parlamentare. Astfel noutatea legislativă a  proiectului de lege are puţine şanse de a intra în vigoare înainte de 1 februarie 2014. Deputatul Eugen Nicolicea a declarat că după 1 februarie,…

  • Modificările la Codul Penal puse sub semnul întrebării

    În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PSD, Eugen Nicolicea, a declarat că modificările legislative la Codul Penal, adoptate de Camera Deputaţilor, nu mai pot intra în vigoare, având în vedere atacul la Curtea Constituţională, chiar dacă acestea sunt adevărate şi vor fi confirmate de Curte. În şedinţa din 10 decembrie Camera Deputaţilor a adoptat…

  • Promulgarea Legii referendumului

    Noutăţi legislative: Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea referendumului. Astfel, preşedintele statului a semnat decretul cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. La data de 5 decembrie, membrii de justiţie de la Curtea Constituţională a României au respins ca neîntemeiată…

  • Sunt despăgubiţi românii care şi-au pierdut proprietăţile în alte state?

    Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, cu majoritate de voturi, că sunt neconstituţionale prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 10/2013, în special a a dispoziţiilor art. I şi III, pentru plata eşalonată a despăgubirilor pentru cetăţenii români ale căror bunuri au fost trecute în proprietatea altor state. O.U.G. nr. 10/2013 a fost publicată în…

  • Proceduri simplificate de eliberare a pașaportului

    Hotărârea de Guvern aprobată în şedinţa Executivului prevede că cetăţenii îşi pot ridica paşaportul de la oricare dintre centrele însărcinate cu eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, de la orice reprezentanţă diplomatică a României în străinătate, indiferent de locul unde s-a depus cererea de eliberare a documentului de călătorie, dar şi expedierea la domiciliu, în cazul în care cetăţeanul va…

  • Amenzi pentru transportul ilegal de lemn

    Guvernul vine cu o noutate legislativă în ceea ce priveşte transportul ilegal de lemn exploatat din pădure, fără aviz de însoțire a mărfii. Astfel proiectul de Lege privind sancționarea contravențiilor silvice, aprobat de Guvern, include pedeapsa contravențională pentru furturile de material lemnos, cu o amendă de 15.000 de lei. Ministrul delegat pentru Păduri, Ape și Piscicultură, Lucia Varga, a menţionat că amendă…

  • Tipuri de concedii pe care le pot lua asiguraţii CAS

    Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate sunt reglementate prin OUG nr. 158/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, care prevede toate persoanele asigurate în sistemul naţional de sănătate au dreptul la mai multe tipuri de concedii, precum cel medical, pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă sau concediul pentru îngrijirea…