Noutăţi legislative: Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a afirmat că modificările la Codul Penal pot fi atacate la Curtea Constituţională sau preşedintele le poate trimite la reexaminare.
Ciucă a mai adăugat că, în prezent, legea amnistierii şi graţierii se află la etapa procedurală în care plenul poate decide dacă va fi retrimisă la comisie sau nu, pentru că nu a fost votată şi nu a plecat din Parlament spre promulgare.
“Orice lucru e perfectibil şi nu cunosc vreo lege care să fie perfectă nici la noi, nici în alte state. Vom trage unele concluzii în cazul unei retrimiteri să putem îmbunătăţi proiectul de lege, dar până ajunge va trebui să vedem care sunt observaţiile concrete“, a precizat Bogdan Ciucă.