Noutăţi legislative: Guvernul a avizat plata dublă a personalului medical pentru zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi sărbători, şi a aprobat suplimentarea bugetului Sănătăţii cu 200 milioane lei în vederea plăţii arieratelor.
Executivul a aprobat o notă cu privire la introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale să fie plătite dublu.
De asemenea, printr-o hotărâre, bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 200 milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului, sumă care va fi transferată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru plata arieratelor din sistem, astfel încât 2013 să se încheie fără datorii, cât şi pentru cheltuielile de funcţionare ale unităţilor medicale.
Nicolăescu a reafirmat că este posibilă creşterea veniturilor personalului medical în anul 2014, dar etapizat şi în funcţie de veniturile pe care le va aduce în sistem introducerea pachetului de servicii medicale de bază.
Creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar, deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem şi un nou contract colectiv de muncă au fost printre subiectele discutate la întâlnirea care a avut loc la Ministerul Sănătăţii.
Angajaţii din sistemul sanitar solicită ca Sănătatea să primească treptat minimum 6 la sută din PIB, dar şi o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a hotărât, pe 14 noiembrie, declanşarea grevei de avertisment în 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.
Nicolăescu a afirmat că a convenit cu sindicatele să se facă o eşalonare privind majorarea salariilor. Astfel, o parte ar putea avea o mică creştere în primul semestru al anului viitor, urmând să se încerce o creştere mai semnificativă în a doua parte a anului, pe măsură ce pachetul de bază va produce efecte.
Totodată, ar urma să se vadă, în funcţie de estimările bugetului pentru anii 2015 şi 2016, dacă vor mai fi posibile noi majorări salariale.