Minorii vor putea munci


job
În şedinţa de luni, parlamentarii au adoptat, cu amendamentele propuse de Comisia pentru muncă, un proiect de lege pentru modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 20 aprilie 2011.

Una din noutăţile legislative din proiectul de lege prevede ca minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani ar putea presta activităţi necalificate cu caracter ocazional numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

De asemenea, prin proiectul de act normativ se propune ca “beneficiari de lucrări” să poată fi şi persoanele fizice autorizate.

Tot în textul legii se mai prevede că pot desfăşura activităţi necalificate cu caracter ocazional şi cetăţenii altor state sau apatrizii care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române.