Proiectul de lege privind parteneriatul public-privat – adoptat


camera-deputatilorSenatul a adoptat proiectul de lege privind parteneriatul public-privat, care presupune stabilirea unui cadru juridic necesar printre altele pentru crearea de locuri de muncă şi atragerea de investiţii străine.

Conform expunerii de motive, proiectul de lege are ca scop crearea unui cadru juridic adecvat în vederea atragerii de resurse financiare private pentru realizarea de proiecte publice, atragerea de investiţii străine, crearea de locuri de muncă, ameliorarea performanţelor sectorului public în implementarea proiectelor publice, identificarea de noi posibilităţi de atragere de fonduri europene.

Principalele modificări avute în vedere vizează modul de iniţiere a proiectului de parteneriat public-privat instituţional şi contractual, modul de constituire a societăţii de proiect, posibilitatea folosirii fondurilor publice şi a celor europene, regimul public şi regimul garanţiilor ce pot fi constituite de compania de proiect, prevederile din conţinutul contractului de parteneriat public-privat, clauzele minimale ale contractului şi durata acestuia.

Autoritatea competentă în implementarea legii este Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, care va emite şi normele de aplicare.

La nivelul legislaţiei naţionale, proiectul de lege abrogă în integralitate prevederile Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 676/2010, având în vedere, în principal, suprapunerea de reglementare şi similitudinile cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de cesiune de lucrări publice şi a contractelor de cesiune de servicii.

Proiectul de lege a fost aprobat cu 100 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 5 abţineri, cu amendamente.