Potrivit unui comunicat transmis de PSD, Valeriu Zgonea, este convins că, începând cu anul 2014, domeniile Educaţiei şi Sănătăţii vor primi mai mulţi bani de la buget. Este o măsură ce ar sprijini cele două domenii de activitate prioritare pentru societatea românească.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că, până în acest moment, Guvernul şi-a respectat angajamentele asumate faţă de români şi că ar trebui să aibă încredere că şi de acum înainte vor face tot ce le stă în putinţă să ducă la bun sfârşit angajamentele asumate.
Sectoarele Sănătăţii şi Educaţiei organizează în perioada aceasta proteste în Capitală. 10.000 de sindicalişti Sanitas au ieşit în stradă la “Marşul tăcerii” protestând faţă de tăierile bugetare din Sănătate, lipsa de medicamente din spitale şi salariile ruşinoase ale medicilor români, iar 10.000 de profesori, membri FSLI, vor ieşi în stradă la un miting de la Palatul Victoria care va fi urmat de un marş până în Piaţa Constituţiei.
De asemenea, profesorii atrag atenţia asupra salariilor foarte mici din Învăţământ şi cer acordarea a 6% din PIB sectorului Educaţie, concursuri pentru posturile de directori de unităţi şcolare şi ca salariile să nu se mai acorde conform finanţării pe elev.