Ordonanţa pentru întărirea disciplinei financiare la operatorii economici la care statul este acţionar – adoptată


camera-deputatilorPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat Ordonanţa de urgenţă 26/2013 din Monitorul Oficial nr. 224 din 18 aprilie 2013 pentru întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară.

Conform ordonanţei, care a fost adoptată cu 225 voturi pentru, 66 voturi împotrivă şi 18 abţineri, operatorii economici nu pot acorda membrilor adunărilor generale ale acţionarilor remuneraţii mai mari de 25% din indemnizaţia fixă lunară a directorilor generali/directorilor pe şedinţă şi pentru mai mult de o şedinţă pe lună, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Operatorii economici amintiţi au obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor fundamentări, analize, raportări, referitoare la indicatorii economico-financiari din bugetele de venituri şi cheltuieli lunar, trimestrial şi anual, iar nerespectarea acestor termene constituie contravenţie.

Ordonanţa a fost adoptată de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional pentru aceasta.