Constituţionalitatea ordonanţei de urgenţă privind insolvenţa va fi dezbătută în 29 octombrie


manuscrisÎn 29 octombrie judecătorii Curţii Constituţionale vor dezbate constituţionalitatea ordonanţei de urgenţă privind insolvenţa, după ce Avocatul Poporului a contestat OUG, invocând lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă de articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie.

În ce priveşte încălcarea articolului 1 alineatul 5 din Constituţie, Avocatul Poporului a arătat că prin dispoziţiile acesteia, potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, se instituie o obligaţie generală impusă tuturor subiecţilor de drept, inclusiv puterii executive, care în activitatea de legiferare trebuie să respecte legea fundamentală şi să asigure calitatea legislaţiei.

Referitor la neconcordanţa dispoziţiilor articolului 348 din OUG 91 în raport cu articolul 15 alineatul 2 din legea fundamentală, Avocatul Poporului a arătat că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea legii noi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea “să nu fie desfiinţate sau modificate fără un motiv de ordine publică”. Avocatul Poporului a menţionat că, în actualul context legislativ, legiuitorul a ales ca noile dispoziţii de procedură civilă să se aplice numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.