Noul Cod Rutier ar putea suferi unele modificări


unnamedVictor Ponta a declarat că în ceea ce priveşte adoptarea noului Cod Rutier mai sunt de rezolvat problemele tehnice ce ţin de softurile care conectează Poliţia Rutieră cu Trezoreria, dar şi problema contului unic în care vor fi vărsate toate sumele încasate din amenzile primite de şoferi.
Această problemă ţine de tehnicieni, de cei care trebuie să facă schimbarea în softurile respective, să conecteze practic Poliţia cu Trezoreria şi atunci va putea intra în vigoare.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a afirmat că noul Cod Rutier ar urma să opereze pentru o perioadă de la şase luni până la un an, după care ar putea suferi unele modificări.

Parlamentul va interveni cu modificări, asupra Codului Rutier, doar după o analiză în care se va urmări care este influenţa asupra accidentelor, asupra plăţii amenzilor, în ce măsură s-a redus acest fenomen sau nu.
Premierul Victor Ponta a firmat că legislaţia se adaptează în funcţie de situaţia reală şi că trebuie să fie întotdeauna în pas cu ceea ce se întâmplă pe şosele.