Astăzi Parlamentul European va vota o propunere legislativă inedită: ţigările electronice ca medicament. Acestea vor fi disponibile în primul rând în farmacii, dar şi în unele magazine.
Propunerea cuprinde măsuri care incearcă să ţina departe tinerii de fumat şi de ţigările tradiţionale. Se încearcă protejarea acestora prin toate mijloacele. Astfel, deşi utilizarea unor substanţe esenţiale pentru producerea tutunului, cum este, de exemplu, zahărul, este admisă în continuare, aditivii si “gusturile individualizate”, gusturile dulci sau gusturile de fructe sunt strict interzise în tutun.
Proiectul de lege mai prevede introducerea pe pachete a unor atenţionări suplimentare privind sănătatea. Astfel, etichetarea sau ambalarea produselor de tutun să nu semene cu produse alimentare sau cosmetice, să nu sugereze că unele dintre ele ar putea fi mai puţin dăunatoare decat altele şi, în mod obligatoriu, să conţină avertizări privind sănătatea pe ambele părţi ale pachetului.
Tigarile “slim” si pachetele cu mai putin de 20 de tigari vor fi interzise.
Distribuitorii romani de ţigări electronice nu doresc încadrarea acestora ca medicamente
“Reglementarea ţigărilor electronice ca produse medicamentoase va creşte semnificativ costurile si birocraţia şi va împiedica inovaţia în aceasta categorie de produse, ceea ce echivalează cu interzicerea acestor produse, cu un potenţial semnificativ de a reduce efectele nocive cauzate de ţigările traditionale”, spun reprezentanţii Asociaţiei Industriei Ţigarilor Electronice.
Potrivit estimarilor AITE, în prezent, în Romania sunt peste 300.000 de utilizatori de ţigări electronice şi peste 200 de magazine.