În cadrul şedinței săptămânale a Guvernului a fost aprobată o Hotărâre privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul “Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a Unităților 3 și 4 la C.N.E. Cernavodă”. Astfel în Hotărâre sunt specificate elementele principale ale aspectelor de mediu în relaţie cu măsurile şi condiţiile necesare realizării Proiectului şi ulterior, în perioada funcţionării noilor obiective, precum şi măsurile destinate îmbunătăţirii răspunsului centralei nucleare în cazul unui accident sever, măsuri rezultate în urma evaluărilor tip ”Teste de stres” solicitate de Consiliu European şi Comisia Europeană pentru toate centralele nucleare din UE după accidentul de la Fukushima.
Reamintim că potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) Nuclearelectrica, la sfârșitul lunii august, Nuclearelectrica a anunțat că va renegocia cu compania italiană Enel și cu ArcelorMittal Galați acordul de investiții pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
În prezent, la Cernavodă sunt funcţionale, două reactoare nucleare, care asigură în total circa 20% din energia generată la nivel naţional.