În raportul comisiei juridice şi cea de administraţie din Camera Deputaţilor, pentru proiectul de lege privind câinii fără stăpân, principala modificare se referă la prelungirea termenului de la 7 la 14 zile lucrătoare în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat.
“Noi am majorat termenul de 7 zile de la capturare până la luarea unei decizii până la 14 zile lucrătoare, am obligat autorităţile locale să comunice atât orarul cât şi posibilitatea adoptării sau revendicării câinilor aflaţi în padoc către populaţie, am stabilit că primele 7 zile de la data capturării, câinele poate fi revendicat de stăpânul care l-a pierdut, următoarele 7 zile sunt dedicate atât stăpânului cât şi unui adoptator străin care poate fi societate comercială, persoană juridică, fundaţie sau persoană fizică din ţară sau străinătate”, a precizat preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă.