Proiect de lege privind procedurile de pre-insolvenţă şi insolvenţă


download (1)Cadrul normativ în domeniul insolvenţei a cunoscut de la momentul adoptării primei reglementări în materie, Legea nr.64/1995 privind reorganizarea şi lichidarea judiciară, până în prezent numeroase modificări şi completări, cea mai importantă fiind cea realizată în 2006, când a intrat în vigoare o nouă reglementare generală a procedurii insolvenţei, Legea nr.85/2006.
Proiectul noii legi a insolvenţei şi pre-insolvenţei propune o viziune integratoare, incluzând într-un singur corpus normativ legislaţia generală, aplicabilă tuturor operatorilor economici, legislaţia specială, incidentă instituţiilor de credit şi societăţilor de asigurare/re-asigurare, reglementarea insolvenţei grupurilor de societăţi, reglementarea insolvenţei transfrontaliere.
Sunt, de asemenea, reglementate în noua lege instrumentele de prevenire a insolvenţei – mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv.
Alături de obiectivul codificării, proiectul noii legi are două elemente conductoare, care constituie şi obiectivele principale ale intervenţiei legislative: asigurarea echilibrului intereselor creditorilor şi debitorului în procedură şi eficientizarea procedurii, care să conducă, implicit, la reducerea duratei procedurii şi la creşterea gradului de recuperare a creanţelor.
Mai multe soluţii punctuale propuse în Proiect converg spre realizarea acestor două obiective.
Astfel, în primul sens, cel al asigurării echilibrului intereselor în concurs,

  • Se egalizează regimul deschiderii procedurii în cazul concursului dintre cererea debitorului şi a creditorilor, la 10 zile de la depunerea cererii debitorului. Potrivit proiectului, dacă există o cerere a debitorului la momentul depunerii cererilor creditorilor, acestea din urmă se înregistrează direct în dosarul constituit pentru cererea debitorului, care va fi judecată în termen de 10 zile, în procedură necontencioasă. În cazul admiterii cererii debitorului, cererile creditorilor se vor califica drept declaraţii de creanţă, iar în cazul respingerii sale, se vor soluţiona cererile creditorilor. În cazul în care debitorul formulează o cerere de deschidere a procedurii ulterior înregistrării unor astfel de cereri de către unul sau mai mulţi creditori, se soluţionează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin aceeaşi încheiere judecătorul dispunând conexarea cererilor creditorilor, care în cazul deschiderii procedurii devin declaraţii de creanţă, iar dacă se respinge cererea debitorului se vor soluţiona cererile creditorilor.
  • Dacă în forma actuala a legii, era impusă o valoare-prag pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii doar pentru creditor, prin proiect se propune instituirea unei valori-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea stabilită pentru creditor, respectiv 40.000 lei.
  • Se introduce ideea acordării unui termen pentru plata creanţei creditorului declanşator – până la rămânerea în pronunţare asupra cererii de deschidere a procedurii formulate de creditor.
  • Pentru a îmbunătăţi şansele de reorganizare – în avantajul atât al debitorului cât şi al creditorului-se propune introducerea unei super-priorităţi pentru finanţările acordate în timpul procedurii, inclusiv in perioada de observaţie. Aceste finanţări se vor garanta, în principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formează obiectul unor cauze de preferinţă, iar în subsidiar, dacă nu există astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferinţă. În ipoteza în care acordul acestor creditori nu va fi obţinut, prioritatea la restituire instituită de acest alineat va diminua regimul de îndestulare al creditorilor beneficiari ai cauzelor de preferinţă, proporţional, prin raportare la întreaga valoare a bunurilor sau drepturilor care formează obiectul acestor cauze de preferinţă.
  • Pentru evitarea aprobării unor planuri de organizare susţinute de un număr mic de creditori (situaţie posibilă actualmente – astfel, prin „manipularea” grupelor de vot poate fi aprobat, actualmente, un plan fără corespondent în valoarea creanţelor), se introduce un criteriu suplimentar pentru aprobarea planului, respectiv 30% din total masa credală.

În realizarea celui de-al doilea obiectiv, eficientizarea procedurii, semnalăm doar câteva dintre propunerile proiectului:

  • Acţiunile incidentale (fond si apel) se judecă în conformitate dispoziţiile noului Cod de procedura civilă cu privire la judecata în primă instanţă, cu menţiunea că termenul pentru depunerea întâmpinării este de maxim 10 zile de la comunicare, răspunsul la întâmpinare nu este obligatoriu, iar judecătorul sindic fixează, prin rezoluţie, în termen de maxim 3 zile de la data depunerii întâmpinării, primul termen de judecată, care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezoluţiei.
  • Se înlocuieşte termenul de continuare a procedurii cu un termen administrativ de control, care îi va permite judecătorului sindic să gestioneze mai eficient dosarul de insolvenţă, nefiind necesară organizarea unor şedinţe publice de judecată dacă nu există cereri în procedură contencioasă sau necontencioasă, dar făcând posibilă dispunerea de măsuri în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar;
  • Se introduce posibilitatea judecătorului sindic de a debloca anumite situaţii, atunci când creditorii nu sunt activi în procedură: dacă nu se poate lua o hotărâre în adunarea sau comitetul creditorilor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate sesiza instanţa în vederea pronunţării unei hotărâri;
  • Se prevede expres obligaţia judecătorului sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare, propus de debitor sau creditori şi aprobat de adunarea creditorilor;
  • Se propune eficientizarea activităţii comitetului creditorilor, întrunirile acestuia urmând a avea loc ori de cate ori este cazul ( nu neapărat lunar, ca în legea actuala), iar votul se poate exprima prin orice mijloace care asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia, nemaifiind astfel obligatorie prezenţa fizică.
  • Se elimină posibilitatea contestării hotărârilor comitetului creditorilor la adunarea creditorilor, dat fiind că hotărârea astfel dată de adunare se poate contesta la judecătorul sindic.
  • Se introduc prevederi exprese cu privire la tratamentul contractelor de leasing şi a creanţelor provenite din contracte de leasing.
  • Pentru asigurarea protecţiei creditorilor şi transparenţei procedurii, vânzarea activelor se va efectua potrivit unui regulament de vânzare, aprobat de creditori.