Cererea de reexaminare a legii referendumului a fost respinsă


justitieCererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care prevede reducerea la 30% a pragului de validare a consultării a fost respinsă de Senat.

Preşedintele Traian Băsescu, în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului,  menţiona că în lipsa unei participări de cel puţin jumătate plus unul din corpul electoral, noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă, de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului.

Cererea de reexaminare a legii a fost respinsă cu 94 de voturi “pentru”, 30 “împotrivă” şi o abţinere.