A fost suplimentată schema de ajutoare de minimis pentru IMM-uri


despagubiriExecutivul a aprobat suplimentarea cu 100 de milioane de lei a schemei privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de către întreprinderile mici şi mijlocii.

Ajutoarele de minimis se acordă  întreprinderilor mici şi mijlocii sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier.

Potrivit H.G. nr. 274/2013 privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru sprijinirea investiţiilor realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, beneficiarii ajutorului de minimis trebuie să creeze cinci locuri de muncă, din care cel puţin două pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni, în cazul unui ajutor de până la 100.000 euro inclusiv. Iar în cazul unui ajutor de minimis cuprins între 100.000 euro şi 200.000 euro, inclusiv, schema de ajutor de minimis prevede crearea a şapte locuri de muncă, din care cel puţin trei locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni.

,