Microcredite pentru înfiinţarea fermelor de familie


programul-mihail-kogalniceanuPotrivit Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cei care depun proiecte de investiţii pentru înfiinţarea fermelor de familie în cadrul sesiunii aferente Măsurii 121, deschise în perioada 25 iunie – 14 august 2013, vor putea asigura cofinanţarea investiţiei prin accesarea microcreditelor reglementate prin O.U.G. nr. 43/2013. Astfel, în momentul depunerii proiectului, solicitanţii de fonduri europene vor semna o declaraţie pe propria răspundere privind asigurarea cofinanţării private a acestuia, conform prevederilor menţionate în Ghidul Solicitantului. Ulterior, până la semnarea Contractului de Finanţare, solicitanţii de fonduri europene nerambursabile vor trebui să facă dovada existenţei cofinanţării, acest lucru putând fi realizat prin accesarea microcreditelor reglementate de O.U.G. nr. 43/2013.
Prin O.U.G. nr. 43/2013 a fost instituit un fond care va fi utilizat pentru acordarea de microcredite în scopul asigurării contribuţiei proprii a beneficiarilor la finanţarea proiectelor de investiţii, finanţare prin PNDR, care pot avea o valoare eligibilă de cel mult 125.000 de euro. Suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar PNDR poate ajunge la 75.000 de euro.