Organizarea şi funcţionarea ANOFM – proiect de lege


downloadPrin proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, se reglementează desemnarea membrilor reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale respectiv ai confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional în structurile tripartite de conducere ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ale instituţiilor din subordine cu votul majorităţii simple a confederaţiilor, respectiv cu întrunirea numărului de jumătate plus unu din totalul confederaţiilor prezente la negocieri.
De asemenea, în vederea preîntâmpinării unor situaţii de natura celei existente în prezent, prin acelaşi proiect se reglementează în mod expres că în situaţia în care până la data încetării mandatului membrilor în exerciţiu, nu sunt numiţi sau desemnaţi, în condiţiile legii, noii membri, mandatul membrilor în exerciţiu ai structurilor menţionate se prelungeşte până la numirea noilor membri.
Pentru deblocarea situaţiei invocate, prin acelaşi proiect se prevede stabilirea unui termen limită, calculat de la data intrării în vigoare a legii, în care se numesc/desemnează noii membri în consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă precum şi, după caz, al structurilor tripartite ale agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti precum şi ale centrelor regionale de formare profesionala a adulţilor, asigurându-se astfel premisele pentru realizarea actului de conducere al acestor instituţii în condiţiile legii.
De asemenea, proiectul de lege conţine dispoziţii, vizând reglementarea în mod expres a situaţiilor de încetare a mandatului de membru în structurile de conducere tripartite ale instituţiei şi unităţilor din subordine.
Având în vedere situaţiile de blocaj cu care s-a confruntat instituţia, prin proiectul de lege s-a reglementat o mai bună repartizare a atribuţiilor între consiliul de administraţie, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi secretarul general, stabilirea înlocuitorului de drept al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă precum şi asigurarea premiselor necesare pentru exercitarea unora dintre atribuţiile conducătorului instituţiei prin delegare de competenţe, în condiţiile legii.
Totodată, prin proiectul de lege se consacră principiile pe care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă le promovează în aplicarea politicilor şi strategiilor elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, se reglementează în mod expres o nouă atribuție a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă privind asigurarea punerii în aplicare a măsurilor de tip „garanția pentru tineri” și se realizează o delimitare a atribuţiilor instituţiei centrale de cele ale agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.
Nu în ultimul rând, având în vedere necesitatea asigurării premiselor necesare pentru ducerea la îndeplinire a Deciziei Comisiei Europene din 26 noiembrie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la compensarea ofertelor şi a cererilor de locuri de muncăşi reinstituirea EURES, prin proiectul de lege invocat se reglementează desemnarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă ca Birou naţional de coordonare a reţelei EURES, începând cu data de 1 ianuarie 2014.