Potrivit unui proiect de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu, fondurile mutuale înfiinţate conform OUG 64/2013 vor acorda compensaţii financiare fermierilor afiliaţi, pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.
În proiect se mai arată că compensaţiile financiare vor fi stabilite în funcţie de resursele financiare existente şi decizia consiliului director.
De asemenea, fondurile mutuale vor acorda compensaţii financiare numai membrilor care au contribuţiile achitate la zi, pe baza angajamentului acestora de a ceda fondurilor mutuale dreptul legal de recuperare-cesionare potrivit prevederilor art. 71 alin. 11 din Reg. CE nr. 73-2009 cu modificările şi completările ulterioare.
De compensaţii financiare pot beneficia membrii fondului a căror producţie, pe culturi/specii de animale a fost diminuată în anul în cauză cu mai mult de 30%, faţă de producţia medie realizată de acesta în trei ani anteriori consecutivi.