Observaţii asupra propunerilor care vizează regimul presei


constitutieÎn avizul asupra proiectului de revizuire a Constituţiei asupra propunerilor care vizează regimul presei şi al informării publice în cazul adoptării actelor normative, Consiliul Legislativ face o serie de observaţii solicitând clarificări ale textului.

“Semnalăm că din redactarea propusă rezultă că sunt supuse controlului parlamentar toate agenţiile de presă, nu doar cele publice. Este necesară, de aceea, reanalizarea textului şi reformularea corespunzătoare a acestuia”, se arată în aviz.

În ceea ce priveşte informarea publică, avizul Consiliul Legislativ precizează că, prin lege, nu pot fi stabilite situaţiile cu caracter de urgenţă în cazul ordonanţelor guvernului.

De asemenea, CL susţine că sintagma “cu excepţia celor care au caracter de urgenţă, potrivit legii” nu este corectă, întrucât prin lege nu se pot stabili situaţiile cu caracter de urgenţă, iar expresia “potrivit legii” ar trebui eliminată.