Potrivit declaraţiilor deputatului social-democrat Ana Birchall, România face eforturi consistente pentru semnarea şi ratificarea Convenţiei de la Istanbul cu privire la violenţa împotriva femeilor.
Deputatul a mai adăugat că semnarea Convenţiei asupra Prevenirii şi Combaterii Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei Domestice are un rol important pentru Guvernul României şi i se va acorda prioritate.
De asemenea, Ana Birchall a mai spus că la nivelul ţării noastre s-a început o campanie de informare în legătură cu importanţa Convenţiei.
“Am început o campanie de informare asupra importanţei Convenţiei, prin seminarii şi dezbateri programate în următoarea perioadă în întreaga ţară. Educaţia este cel mai puternic instrument pentru asigurarea echităţii şi egalităţii. De aceea, pentru a preveni violenţa în familie, practic orice formă de violenţă, fie că vorbim de violenţă fizică, emoţională, psihică, violenţă economică sau violenţă împotriva copiilor, trebuie să conştientizăm că violenţa nu este niciodată o soluţie. Violenţa mereu naşte violenţă”, a afirmat Ana Birchall.
Deputatul social-democrat a participat la Strasbourg la dezbaterea organizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, pe tema progresului înregistrat în vederea implementării Convenţiei de la Istanbul, cu privire la violenţa împotriva femeilor.