Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu în ceea ce priveşte modificarea Ordonanţei nr. 127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei Delta Dunării, care eliminase prevederea potrivit căreia vânătoarea în Deltă constituie contravenţie.
Potrivit raportului comun al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, persoanele fizice cu domiciliul în localităţile din Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” au dreptul de a pescui pentru consumul familial în perioada 2 martie – 29 noiembrie, cu unelte proprii, constând din maximum două lansete sau două undiţe şi două vintire, iar în perioada 30 noiembrie – 1 martie este permisă utilizarea a maximum două lansete sau două undiţe şi două vintire sau două setci, în baza unui permis nominal obţinut de către respectiva persoană fizică în condiţiile legii fără plata vreunei taxe şi cu obligativitatea respectării legislaţiei privind pescuitul.
De asemenea, preşedintele a mai arătat că la art.1 al legii se prevede introducerea sintagmei “vânătorii raţional reglementată” printre activităţile care se pot desfăşura pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. Plenul Senatului a aprobat pe 12 februarie cererea de reexaminare transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.