Cristian Socol, consilier economic al premierului Guvernului României a afirmat că legea falimentului personal se va aplica după ce se va face analiza efectelor pe care aceasta le creează în societate.
‘Legea falimentului personal se va aplica după ce se va face analiza efectelor pe care aceasta le creează în societate asupra sistemului bancar, asupra persoanelor fizice şi aşa mai departe. Când se va face analiza de impact cost/beneficiu, se va stabili dacă merită să fie introdusă sau nu se va aplica. Aşa cum s-a întâmplat şi cu legea insolvenţei la autorităţile locale: s-au pus în balanţă costurile, s-au pus în balanţă beneficiile, s-a observat că reprezintă o cale de reducere a arieratelor la nivel local, foarte simplu s-a aplicat’, a precizat Cristian Socol.
Totodată, acesta a spus că legea falimentului personal este în analiză.
Conform proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, care se află în dezbatere în Parlament, procedura insolvenţei are ca obiectiv acoperirea creanţelor contra debitorului, iar în caz de faliment personal, bunurile debitorului vor fi lichidate în vederea acoperirii datoriilor sale. Deschiderea procedurii insolvenţei pentru persoane fizice, dar şi celelalte procese şi proceduri aferente sunt în competenţa teritorială a tribunalului în raza teritorială a căruia îşi are locuinţa statornică, domiciliul sau reşedinţa debitorul.