Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi tradus în limba engleză


constitutia
Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi tradus în limba engleză şi transmis forurilor europene care sunt interesate de modificarea legii fundamentale din România, printre care Comisia de la Veneţia sau Comisia Europeană.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat că proiectul de revizuire a Constituţiei, finalizat în comisia parlamentară, va fi tradus în limba engleză pentru a fi pus la dispoziţia Comisiei de la Veneţia.

De asemenea, surse din USL au precizat că forma în limba engleză a proiectului de revizuire va fi transmis atât Comisiei Europene, cât şi altor organisme europene sau actori interesaţi de acest subiect.

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că o primă discuţie cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia în legătură cu proiectul de modificare a Legii fundamentale va avea loc în 4-5 iulie, însă nu este nevoie de “calitatea de cenzor” a acestui for.

“Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia sunt aşteptaţi undeva în 4-5 iulie, ca să avem o discuţie asupra proiectului. Noi nu avem nicio emoţie, privim această discuţie cu Comisia de la Veneţia şi cu oricare altă instituţie internaţională amatoare să discute Constituţia României, profesionist în esenţa ei, ca pe ocazia de a avea nişte sugestii care ne-au scăpat. (…) Nu avem însă niciun fel de dubiu, nu este nevoie de calitatea de cenzor nici a Comisiei de la Veneţia, nici a altcuiva, pentru că nu avem şi nu ne poate indica nimeni de bună credinţă şi raţional vreun articol discutabil sub aspectul democraţiei, statului de drept, drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului”, a afirmat Antonescu.