Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale comune a Parlamentului pentru aderarea României la Schengen.
Comisia va fi formată din 19 membri desemnaţi – la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu algoritmul – care au fost aprobaţi în plenul reunit cu unanimitate de voturi.
Din Comisia specială comună a Parlamentului, care va fi condusă de senatorul Mircea Geoană, fac parte: Laurenţiu Ţigăeru Roşca (vicepreşedinte), Traian Igaş (secretar) şi parlamentarii Florian Bodoc, Mihai Viorel Fifor, Natalia Elena Intotero, Ana Birchall, Ioan Vulpescu, Dorel Căprar, Nelu Tătaru, Cătălin Boboc, Gigel Ştirbu, Daniel Budurescu, Cezar Preda, Haralambie Vochiţoiu, Mario Caloianu, Laszlo Borbely, Ovidiu Ganţ şi Dănuţ Cristian Mihai (membri).