Vladimir Mănăstireanu – şef al ANSVSA


descărcareVladimir Mănăstireanu a fost desemnez în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, conform unei decizii semnate de premierul Victor Ponta şi publicată în Monitorul Oficial.
În acelaşi timp, premierul a semnat eliberarea acestuia din funcţia de vicepreşedinte al ANSVSA.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, a asigurat din martie interimatul la această instituţie, după plecarea lui Mihai Ţurcanu.
“Am fost mandatat de către ministrul Agriculturii să asigur interimatul ANSVSA în această perioadă şi să fiu singurul comunicator pe problemele tehnice care apar la nivelul instituţiei şi pe tot ceea ce dvs. vreţi să ştiţi despre activitatea noastră”, preciza, în martie, Mănăstireanu, într-o conferinţă de presă.