Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, pe ordinea de zi în cadrul şedinţei de luni a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) se află discutarea stării industriei de apărare şi planul de înzestrare a Armatei pentru 2013-2022, precum şi starea industriei de securitate, implicaţiile acesteia asupra capacităţii operaţionale a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi măsurile necesare pentru restabilirea rolului strategic al industriei de securitate în cadrul economiei naţionale.
De asemenea, vor fi puse în discuţie şi:
– forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2014;
– Catalogul-cadru cu obiectivele de infrastructură teritorială importante pentru sistemul naţional de apărare;
– Raportul privind activitatea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO”.