Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a supus consultării publice proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel schimbările preconizate constau în aceea că pentru sumele rezultate în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră rămase neutilizate din rezerva pentru proiectele de tip implementare în comun pentru România, din perioada 2008 – 2012 a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, Ministerul Finanţelor Publice dispune efectuarea schimbului valutar şi virarea contravalorii în lei în contul de disponibil deschis la Trezoreria sectorului 6 Bucureşti pe numele AFM. Aceste sume constituie venit al Fondului pentru Mediu şi se utilizează de către AFM pentru finanţarea proiectelor prevăzute la art. II alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 204/2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare.
Monitorizarea proiectelor finanţate din sumele obţinute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră va fi realizată de către ministerele beneficiare.