Amendamentul privind acordarea burselor de merit a fost respins de Comisia de revizuire a Constituţiei. Astfel textul articolului 32, alineatul 4 a rămas în forma actuală a Constituţiei, în care se stipulează că: “Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii”.
Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a criticat respingerea amendamentului liberalilor.