Polonia este un model de succes în absorbţia fondurilor europene şi, în consecinţă, o sursă de inspiraţie şi pentru România, a precizat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, după ce s-a întâlnit la Varşovia cu ministrul polonez al Dezvoltării Regionale, Elzbieta Bienkowska.
“Polonia este un model de succes în absorbţia fondurilor europene şi, în consecinţă, o sursă de inspiraţie şi pentru România, care trebuie să recupereze rapid decalajele moştenite din perioada 2009 – 2011. Din acest motiv, ne uităm cu atenţie la sistemul implementat de Polonia şi la experienţa acestei ţări deoarece vrem să adaptăm cele mai bune soluţii pentru a fi siguri că vom cheltui chiar şi ultimul euro alocat României de către Uniunea Europeană”, a declarat Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat transmis de MFE.
Premierul român Victor Ponta a afirmat la rândul său la Varşovia, că Polonia reprezintă un model pentru România, punctând că absorbţia fondurilor europene şi reorganizarea administrativă sunt domenii în care România poate învăţa din experienţa poloneză.