Ministerul Justiţiei retrage proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii pentru inventarierea şi predarea arhivei fostei SIPA, se arată în soluţia dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care a constatat că a rămas fără obiect punctul de vedere al direcţiei de specialitate referitor la actul normativ.
Potrivit MJ, proiectul de act normativ răspunde necesităţilor menţionate prin crearea unei comisii care, cu celeritate, trebuie să inventarieze şi să predea Arhivelor Naţionale ale României – conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 16/1996 Legea Arhivelor Naţionale – respectiv Direcţiei Resurse Umane din cadrul Ministerului Justiţiei, permiţându-se astfel să se răspundă solicitărilor oricăror persoane interesate în rezolvarea situaţiilor lor juridice sau de altă natură.
Comisia Independenţa şi responsabilizarea justiţiei din cadrul Consiliului a apreciat că se impune predarea către Arhivele Naţionale a arhivei fostei SIPA, în vederea distrugerii tuturor documentelor.