Organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte


monitorul-oficialLa 31 mai, în Monitorul Oficial al României a fost dat publicării Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 73/2013 privind organizarea şi funcționarea camerelor de corpuri delicte.

Astfel, potrivit actului normativ, camerele de corpuri delicte se organizează şi funcționează în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române sau, după caz, la nivelul structurilor teritoriale ale acestor instituții.

În camerele de corpuri delicte se depun spre păstrare  bunurile care constituie mijloace materiale de probă, ridicate cu ocazia constatării sau cercetării unor infracțiuni, precum şi alte categorii de bunuri ridicate potrivit legii de către personalul Ministerului Afacerilor Interne.

În raport cu natura bunurilor ridicate, se organizează următoarele tipuri de camere de corpuri delicte:

– camere de corpuri delicte în care se păstrează bunuri nesupuse unui regim special;

– camere de corpuri delicte în care se păstrează autovehiculele ridicate;

– camere de corpuri delicte în care se păstrează armele şi muniţiile;

– camere de corpuri delicte în care păstrează substanțe aflate sub control Naţional.

Potrivit actului normativ, camerele de corpuri delicte se amenajează în încăperi special destinate, corespunzătoare depozitării fiecărei categorii de bunuri în parte, spațioase, uscate, cu condiții de aerisire, dotate cu mijloace de depozitare şi identificare a obiectelor, asigurate cu uşi metalice sau grilaje metalice la uşi, grilaje metalice la ferestre, sisteme de închidere şi de alarmare sigure, cu respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă şi a celor de apărare împotriva incendiilor.