Moţiunea simplă respinsă de Camera Deputaţilor


MOTIUNE - MAREA PACALEALA PDL-PSD - RESPINGERE
Moţiunea simplă “Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă”, iniţiată de grupurile parlamentare PP-DD şi PDL, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor cu 67 voturi “pentru”, 218 “împotrivă” şi nouă abţineri.

Iniţiatorii moţiunii susţin că sistemul energetic naţional, sub conducerea miniştrilor Varujan Vosganian şi Constantin Niţă, trece prin cea mai gravă criză pe care a cunoscut-o România de-a lungul întregii sale istorii şi solicită demisia celor doi demnitari.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, în plenul Camerei Deputaţilor, că se află într-o situaţie oarecum ciudată: a primit o moţiune simplă privind domeniul energiei, deşi el nu mai deţine portofoliul Energiei, iar ministerul pe care îl conduce acum nu se ocupă direct de acest sector.

“Mă aflu într-o situaţie oarecum ciudată: am fost timp de doi ani ministrul Energiei şi împotriva mea nu a fost nicio moţiune, în schimb, primesc moţiuni pe domeniul energiei atunci când nu mai sunt ministrul Energiei. Asta probabil că face parte din evoluţia afecţiunii pe care ne-o purtăm unii altora şi dumneavoastră aţi socotit că uneori e plăcut să mă revedeţi. Ministerul

Economiei în structura pe care eu o conduc nu se ocupă direct de energie, de aceea sunt dispus să dialoghez cu dumneavoastră, dar nu în formula de incriminat, pentru că în această privinţă mi-ar face plăcere să am şi eu atribuţii directe, dar nu le am”, a afirmat ministrul Economiei.

Pe de altă parte, deputatul social-democrat Dumitru Chiriţă a susţinut că moţiunea şi-ar fi dovedit utilitatea dacă iniţiatorii ar fi avut o abordare autocritică în legătură cu modul în care au administrat activitatea de exploatare a cărbunelui şi de producere a energiei electrice în Valea Jiului şi la Complexul Energetic Hunedoara şi ar fi oferit soluţii inclusiv de natură financiară pentru rezolvarea problemelor din acest domeniu.

Moţiunea simplă fost semnată de 73 de deputaţi PP-DD şi PDL.

,