Semnarea parteneriatului între Camera Deputaţilor şi UNICEF


descărcare (2)

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet au semnat un parteneriat pentru o legislaţie mai bună privind drepturile copiilor. Astfel  cele două părţi îşi iau angajamentul de a susţine în beneficiul şi împreună cu copiii o mai bună respectare, implementare şi monitorizare a drepturilor copiilor din România.

Printre prevederile parteneriatului sunt incluse înfiinţarea unei echipe de specialişti care va dezvolta politici publice pentru o legislaţie mai bună în domeniul drepturilor copilului şi crearea unei subcomisii care să aibă ca obiect de activitate promovarea drepturilor copilului.

Valeriu Zgonea a menţionat că această iniţiativă vine în completarea parteneriatului 2013-2017 pe care l-a semnat primul ministru, în numele Guvernului, cu UNICEF.

De asemenea parteneriatul mai prevede posibilitatea creării în cadrul Camerei a unei subcomisii având ca obiect de activitate promovarea drepturilor copiilor, cu scopul de a garanta faptul că noile propuneri legislative şi cadrul legal respectă Convenţia privind Drepturile Copilului şi sunt în beneficiul real al copilului. Camera Deputaţilor va susţine iniţiativele UNICEF de apărare a copiilor şi mobilizarea resurselor privind drepturile acestora, iar România va propune Parlamentului European un Observator European pentru copii.