Confiscarea produselor provenite din infracţiuni în UE – raport aprobat


descărcare

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European (PE) a adoptat raportul eurodeputatei PDL Monica Macovei la Directiva privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni.

Astfel europarlamentarul Monica Macovei a primit mandat din partea LIBE să înceapă negocierile dintre Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană pentru varianta finală a Directivei.
Potrivit noilor prevedri ale raportului fiecare stat membru trebuie să adopte măsuri pentru confiscarea bunurilor şi în absenţa unei sentinţe penale de condamnare, de asemenea prevede şi măsuri de protecţie a drepturilor civile.
Eurodeputata PDL a mai precizat că speră ca trialogul să poată fi finalizat în timpul preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, astfel încât varianta finală a directivei rezultată din negocieri să poată fi adoptată în plenul PE în luna iulie.