Amenajarea hotelurilor ar putea fi obligatorie


plajaProprietarii de hoteluri ar putea fi obligaţi să investească în amenajarea faţadelor hotelurilor şi a împrejurimilor chiar dacă unităţile nu sunt funcţionale.

Ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism, Maria Grapini, a declarat că este supărată pe proprietarii de hoteluri care nu au investit în amenajarea lor şi se lucrează cu Ministerul Dezvoltării la o modificare legislativă.

“Trebuie să recunosc că nu toate hotelurile sunt pregătite şi aici avem o problemă cu deţinătorii de hoteluri care nu le-au mai îngrijit. (…) Am putea astfel să corectăm lucrurile despre care vorbesc, să se respecte vecinătatea şi să nu scadă imaginea zonei respective şi a atractivităţii României ca zonă turistică”, a arătat Grapini.

Ministrul a mai adăugat că în zonele de interes naţional vor fi impuse reguli din punct de vedere arhitectural, al construcţiilor, al amenajărilor. În cazul în care un proprietar nu vrea să opereze un hotel, acesta să fie obligat să amenajeze totuşi unitatea, faţada, spaţiul verde, astfel încât să nu afecteze hotelurile funcţionale.