Un proiect de lege pentru eliminarea timbrului de mediu şi transformarea lui în taxă de poluare care să fie inclusă în preţul combustibililor, la valoarea de un ban pe fiecare litru de carburant, a fost depus, marţi, la Biroul Permanent al Senatului, de către senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea.
Potrivit senatorului Cristian Bodea, prin iniţiativa legislativă se urmăreşte abrogarea taxei de mediu, care moşteneşte aceleaşi probleme ca şi formele precedente ale taxei şi este la fel de vulnerabilă în faţa proceselor de despăgubire, precum şi instituirea unei taxe de poluare de un ban pe litrul de combustibil (indiferent că este vorba despre benzină, motorină sau gaz petrolier lichefiat), fapt care ar asigura o colectare pe măsura poluării, conform principiului poulezi doar cât circuli.
“Impactul socio-economic, în varianta propusă de noi, este în limite acceptate, taxarea cu un ban pe litrul de carburanţi fiind suportabilă de către populaţie şi fără riscul de a declanşa scumpiri în lanţ, dată fiind valoarea infimă adăugată în preţul iniţial al acestora”, a mai adăugat senatorul Cristian Bodea.