Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a referit la modificările care vor fi aduse legii fundamentale şi a menţionat că acestea vor face din aceasta o Constituţie foarte democratică şi foarte liberală, la fel cum a fost, pentru epoca respectivă, cea din 1866.
Preşedintele PNL speră că se va face o Constituţie dintre cele mai la zi, o Constituţie foarte democratică şi foarte liberală. Liberală în sensul în care Constituţia de la 1866 era, împreună cu Constituţia Belgiei, modelul ei de altfel, cea mai liberală, recunoscută ca atare în Europa la vremea respectivă.
Faptul că acum se apelează şi la consultarea unor organisme europene în privinţa modificărilor care vor fi aduse legii fundamentale nu ar trebui privit ca un semn de slăbiciune, a menţionat Crin Antonescu.