OUG 29/2013 – salariile personalului bugetar pt luna aprilie 2013


GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor personalului din sistemul bugetar aferente lunii aprilie 2013

Luând în considerare că, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, salariile în sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5 – 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă,
ţinând cont de faptul că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 79/2013 pentru salariaţii din sectorul public, zilele de 2 şi 3 mai 2013 s-au stabilit ca zile libere, iar pentru aceste zile instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în zilele de 13 aprilie şi 20 aprilie sau vor prelungi corespunzător programul,
având în vedere şi faptul că, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ziua de 1 mai, prima şi a doua zi de Paşti, respectiv zilele de 5 şi 6 mai 2013 sunt stabilite ca zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, iar potrivit art. 166 alin. (4) din acest act normativ, întârzierea nejustificată a plăţii salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune – interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului,
întrucât unele instituţii şi autorităţi publice au data de plată a salariilor aferente lunii aprilie eşalonată în perioada 5 – 10 mai 2013, se impune adoptarea unor măsuri care să permită plata salariilor în ultima zi lucrătoare anterioară acestei perioade, respectiv data de 30 aprilie,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol unic. – Prin derogare de la prevederile art. 53 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2013, în sistemul bugetar salariile aferente lunii aprilie, a căror plată este eşalonată potrivit legii în perioada 5 – 10 inclusiv a lunii mai, se plătesc în data de 30 aprilie.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
p. Ministrul delegat pentru buget,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

Bucureşti, 16 aprilie 2013.
Nr. 29.