Curtea Constituţională a României afirmă că Parlamentul trebuie să abroge dispoziţiile care stabilesc sancţiunea disciplinară a interzicerii participării deputaţilor sau senatorilor la lucrările Camerelor din care fac parte.
CCR a publicat pe site-ul instituţiei motivarea deciziei din 3 aprilie prin care a admis în parte obiecţia PDL şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I pct.14 (cu privire la introducerea art.19 indice 1 alin.(1)) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Prin urmare, acestea prevăd că deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu sancţiunea prevăzută la art. 53 alin.(1) lit.f), respectiv interzicerea de a participa la lucrările Camerei din care face parte, pe o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice.
Curtea aminteşte că, în 27 februarie 2013, a declarat ca fiind neconstituţională prevederea care reglementa că deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni. Totodată, se arată că în motivarea de atunci, a reţinut faptul că împiedicarea deputatului sau senatorului de a participa la şedinţele Camerei din care face parte constituie o măsură de natură să îl împiedice să îşi realizeze mandatul dat de alegători şi trebuie asigurate condiţii de exercitare efectivă a mandatului, condiţii ce trebuie avute în vedere şi la reglementarea sancţiunilor disciplinare.