Proiectul de lege a Codului de Procedură Penală – amendat


downloadProiectul de lege cu privire la punerea în aplicare a Codului de Procedură Penală a fost amendat de senatorii din Comisia juridică în sensul introducerii prevederii conform căreia, în situaţia în care “ameninţările” pe motive de securitate naţională nu se confirmă, persoanele supuse acţiunii de interceptare a comunicaţiilor vor fi informate cu privire la investigaţia desfăşurată de către organele competente.
Tudor Chiuariu (PNL), preşedintele Comisiei juridice a Senatului a afirmat că legea va permite oricărei persoane supuse investigaţiei şi interceptărilor telefonice, care se consideră “vătămată”, să se adreseze instanţelor de judecată pentru a primi despăgubiri.
Senatorul liberal a menţionat că le-a propus colegilor săi din comisie să admită şi un amendament care să instituie o “garanţie” împotriva trimiterii abuzive în judecată.
Totodată, el a adăugat că a propus şi un alt amendament prin care să înceteze “tergiversarea” dosarelor aflate în fază de urmărire penală.
Chiuariu şi-a exprimat speranţa că, în cursul săptămânii viitoare, senatorii jurişti vor finisa toate dezbaterile pe articolele proiectului de lege şi pe amendamentele care ar trebui  aduse legii, astfel încât comisia să elaboreze raportul ce urmează a fi transmis plenului pentru exprimarea votului.