Adoptarea OUG privind instituirea timbrului de mediu


downloadSenatul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care se instituie timbrul de mediu pentru maşinile poluante, exceptând de la plata acestei taxe autovehiculele destinate transportului şcolar şi pe cele nepoluante, eficiente din punct de vedere energetic, alimentate cu GPL, achiziţionate de autorităţile publice.
Conform expunerii de motive a proiectului legislativ, reglementările impuse de lege apar în urma recomandărilor Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012, potrivit cărora taxarea autoturismelor nu trebuie să se bazeze pe criterii tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, cum ar fi emisiile de CO2.
Guvernul afirmă că adoptarea acestui act normativ este necesară având în vedere impactul negativ social şi de mediu constatat ca urmare a aplicării taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, ceea ce a dus la un semiblocaj al pieţei privind tranzacţiile cu autoturisme existente în parcul naţional.
Conform proiectului, timbrul de mediu se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi va fi folosit de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. Acesta se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3, N1, N2, N3, cu excepţia autovehiculelor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, dar şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic.
Totodată, mai fac excepţie şi autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoane cu handicap sau în scopul preluării şi transportării acestora, cele folosite de forţele armate, forţele de securitate a statului, de poliţie, jandarmerie, poliţia de frontieră şi de pompieri sau autovehiculele destinate serviciilor de ambulanţă şi de medicină sau cele pentru transport şcolar.
Timbrul de mediu nu va fi aplicat autovehiculor hibride şi electrice, a celor încadrate în categoria vehiculelor istorice sau celor utilizate de instituţiile de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor şi altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional.
Valoarea în lei a timbrului se va determina pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precendent şi publicat în Jurnalul Oficial al UE.