Investitorii belgieni ocolesc România – cauza legislaţia privind insolvenţele


bani

Ambasadorului Belgiei în România, Philippe Beke, în cadrul unei întâlniri cu ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a menţionat că motivul principal al ezitării de investire în România al investitorilor belgieni constă în legislaţia în domeniul insolvenţei. Însă ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini a asigurat că s-au luat măsuri în acest sens menţionând că  legea insolvenţei urmează să fie modificată anul acesta.

O altă problemă abordată în cadrul acestei întâlniri a fost deblocarea fondurilor europene. În acest sens atribuţiile POS CCE au fost preluate de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regională, care vor funcţiona în opt regiuni ale ţării, şi că acesta este un prim demers care va atrage după sine deblocarea acestor fonduri.

Maria Grapini a pus mare accent pe dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi Regatul Belgiei şi că acestea trebuie să continue, cu focus pe dezvoltarea relaţiilor dintre IMM-urile ambelor state.