Circulara 6/2013 – ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii


BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
CIRCULARĂ
privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 februarie – 23 martie 2013

    În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
în aplicarea prevederilor art. 15, 16 şi 17 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

Începând cu perioada de aplicare 24 februarie – 23 martie 2013, ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii sunt următoarele:

– 0,94% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în lei;
– 0,56% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în euro;
– 0,23% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA.

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

Bucureşti, 12 martie 2013.
Nr. 6.