La Camera Deputaţilor a fost depus proiectul de lege privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse din partea deputaţilor Madalin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (Partida Romilor Europa). Acest proiect de lege are ca scop posibilitatea intrării României în rândul ţărilor europene în privinţa condiţiilor de detenţie din închisorile naţionale, în care capacitatea legală de cazare este depăşită cu 40%.
România este condamnată în zeci de cauze la CEDO de la Strasbourg, una din cauzele principale fiind condiţiile improprii de detenţie, supraglomerarea din închisorile româneşti. De cele mai multe ori statul român pierde procesele intentate, fapt care duce la plata unor despăgubiri importante chiar către autorii unor infracţiuni.
Iniţiatorii proiectului depus la Camera şi inaintat la Senat justifică propunerea legislativă privind amnistierea unor infracţiuni, graţierea şi reducerea unor pedepse oferă posibilitatea persoanelor condamnate, care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi cei care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de indreptare, să beneficieze de clementa legiuitorului în sensul amnistierii şi graţierii pedepselor aplicate de instanţele de judecată.
Însă pe de altă parte măsura graţierii nu poate fi aplicată persoanelor aflate în stare de recidivă şi nici acelor persoane care au comis infracţiuni deosebit de grave şi periculoase.