Regulamentul de funcţionare a teraselor din Centrul Istoric


03011751854957500
Primarul general Sorin Oprescu a emis luni dispoziţia privind regulamentul de funcţionare a teraselor din Centrul Istoric. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere din acest perimetru a fost respins pe 25 februarie de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) cu 23 de voturi “împotrivă” şi 16 “pentru”, iar primarul Oprescu a spus atunci că va pune în aplicare regulamentul prin dispoziţie de primar.

Regulamentul de funcţionare a teraselor din Centrul Istoric social Pe 1 martie, reprezentanţii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric au solicitat, într-o conferinţă de presă, Primăriei Capitalei şi Primăriei Sectorului 3, să ajungă la o înţelegere în privinţa regulamentului de funcţionare a teraselor din zonă.

Vicepreşedintele Asociaţiei, Mugur Mihăescu, a subliniat că în Centrul Istoric investitorii doresc să facă “afaceri, nu politică şi nu doresc să participe la jocurile politice care s-au declanşat în această perioadă, între conducerea Primăriei Capitalei şi Primăria Sectorului 3″. ”Este un joc politic şi nu vrem să fim fileul nimănui. Totul se sparge în capul nostru, fiind la mijloc. Nu ne mai purtaţi de la Ana la Caiafa. Vă rugăm să vă puneţi de acord ce înseamnă autoritatea în Centrul Istoric”, a spus Mihăescu.

Potrivit regulamentului, terasele sezoniere din centrul istoric vor funcţiona în perioada 15 martie-15 noiembrie, actul stabilind reguli clare în ceea ce priveşte suprafeţele teraselor, tipul de mobilier, obligaţiile agenţilor economici din zonă, siguranţa cetăţenilor. Potrivit proiectului de hotărâre, pe străzile fără trotuare din Centrul Istoric amplasarea teraselor se va face fără obturarea circulaţiei, astfel încât lăţimea minimă a zonelor libere să fie de patru metri pentru a permite intervenţiile de urgenţă.

Amplasamentele se atribuie fără licitaţie publică în ordinea solicitărilor.Pe străzile cu trotuare, amplasarea teraselor se avizează numai acolo unde acestea au o lăţime minimă de trei metri. Aici se va rezerva un spaţiu liber pentru pietoni cu o lăţime minimă de 1,5 metri.Este interzisă amenajarea teraselor sezoniere pe carosabil, cu excepţia străzilor exclusiv pietonale, situaţie în care terasa se va autoriza numai dacă se păstrează o zonă liberă de circulaţie de lăţime de patru metri. În cazul în care configuraţia străzii cu trotuare nu permite o astfel de amenajare, avizarea teraselor este interzisă.